RSS

Mai sunt câteva veri

10 apr.

Magda Isanos

Mai sunt câteva veri
de trăit sub soare.
Câteva cântece şi tăceri
roditoare.

Câţiva strălucitori
ani de ramură verde şi flori.
Câteva popasuri cu sfat
şi vin în pahare de turnat.

Câteva sărutări mai sunt,
până la sărutarea ta, pământ.
Nu vă certaţi, prieteni drumeţi,
pentru nălucirile-acestei vieţi.
 
 

Lasă un comentariu