RSS

Arhive pe categorii: Gavriil Stiharul

Eu sunt polenul din cuvinte…

Gavriil Stiharul

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

 

Înviere la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină

Gavriil Stiharul

Din cerul de lavă scânteie un fulger,

s-aşează peste beznă îndurarea.
Cu chip neprihănit, palid, un înger
pogoară-o stea pe-un muc de lumânare.

Se-mprăştie bezna cum se ridică-o ceaţă,
scânteia astrului aprinde încăperea:
oh, Doamne, ce lumină şi dulceaţă
transfigurează tainic chipul şi durerea!…

În patima Ta, Doamne, ceru-i mai aproape,
sufletul e prohod şi întrebare,
mir îmi adastă în gânduri şi pleoape,
când lacrimi picură din lumânare.

Trupul Tău, Hristoase, poposind în moarte,
sub giulgiu odihneşte, cu cântări preasfinte.
Pleoapa Maicii Tale din icoană se zbate
cu aripi de porumbiţe istovite.

Îngerul bun îmi scutură durerea
la Dumnezeiasca strajă, spre dimineaţă.
S-aprind în altar lumini. E Învierea,
lanuri de mâini se-ntind să ia Viaţă.

Hristos a înviat! Fii fără frică!…
Troparele învierii se toarnă în lumină.
Moartea e-nvinsă. E Sfânta Duminică.
E Dumnezeiasca Liturghie Bizantină.