RSS

și toate acestea

Marius Iordăchioaia

Și toate acestea doar
ca să începi să respiri….

toate suferințele acestei vieți
toate eșecurile tale și loviturile
pe care ți le-a dat lumea
toate necazurile și strâmtorările
prin care ai trecut

nu erau decât
mâinile lui Dumnezeu
apăsându-ți sufletul
căzut

încercând
să-l facă din nou să
respire…

să respire iar
dragostea care a făcut
aerul
și lumea și
omul….

 

la liturghie

Marius Iordăchioaia

stau în biserică și aștept
Dragostea

o aștept din noi toți
cei ce suntem aici
ca din adâncul unei păduri

o aștept ca pe
un Leu de Lumină
care se scoală
din toate inimile odată
ca din culcușul său de iarbă

aștept
Sufletul nostru comun

să se ducă să mănânce și să bea
din Potir
cu buzele fiecăruia
dintre noi…

ca
mai puternic și mai agil să vâneze și
să ucidă
în lăuntrul nostru
tot ce încă ne mai desparte…

stau în biserică și aștept
ca până la sfârșitul liturghiei
Dragostea să ne mănânce și să ne bea viețile

și să ne-o lase în loc
pe a ei…

 

Vino Doamne Duhule Sfinte

Marius Iordăchioaia

 

Doamne Duhule Sfinte
Vino și mă ia
Vino Doamne și mă ia
Din mine însumi
și din viața mea

Vino Doamne și mă scoate
Din tot ce-am trăit
ca din veșnica moarte

Vino și mă ia
din gândurile mele
ca din morminte
Vino Doamne Duhule Sfinte
Și mă få iar copil
curat și cuminte

Și-apoi cu Numele
Domnului Iisus
coboară-mi în inimă
Ierusalimul de Sus…

 

”creștine, unde ești?”

Marius Iordăchioaia

Un om care întoarce și celălalt obraz când e pălmuit
e un om care-și întoarce fața
de la această lume.

Un om care își dă și cămașa
celui care-i ia haina
e un om care se dezbracă
de această lume.

Un om care merge două mile
cu cel ce l-a silit să meargă una
e un om care merge
spre altă lume.

Iar un om care-l iubește pe cel
ce-i face rău
e un om a cărui inimă
este deja
în altă lume…

Creștine, unde ești
pe acest drum lăuntric
dintre lumi
care e creștinismul real?

Răspunsul ni-l dă inima noastră
când e lovită:
măsura în care dorim să lovim și noi
este exact măsura în care
nu suntem
în Biserică.

Căci așa cum Adam și Eva s-au putut
ascunde în Rai de Dumnezeu
tot așa și noi, creștinii,
ne putem ascunde de Hristos
în bisericile Lui….

Dar nu putem face asta în inimile noastre:
când sunt lovite
ne arată exact unde și
cine suntem…

Oare nu de asta a îngăduit Domnul ca anul acesta
să postim și de
mersul la biserică?…

Datorită foamei provocate de această postire
am putut vedea în cuvântul lui Hristos
mâinile dragostei Lui întinse ca pe Cruce
încercând să-mi apuce inima și s-o tragă
din creștinismul pe care această lume mi-l poate lua,
în creștinismul pe care nimeni
niciodată
nu mi l-ar putea lua….

Știu că doare îngrozitor
să-ți lași viața în mâinile
poruncilor lui Hristos…
Știu că noi, creștinii acestei lumi,
ne simțim ca pe cruce
în aceste mâini… pentru că ne îmbrățișează cu ele
o altă lume…

Dar numai în aceste mâini
e izbăvirea…
în ele și numai în ele
e viața veșnică…
În lucrarea lor și numai în ea
e viața Bisericii…

Creștine, unde ești?
Ești în mâinile
iubirii lui Hristos?

Este sufletul tău în mâinile acelei iubiri
fără de care
o biserică nu e decât un nimic
cu clopote și slujbe?

 
Citat

„Nu poeții au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeți!„
Liviu Rebreanu (scrisoare către Fanny)

…iubirea a făcut pe poeți

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 aprilie 2020 în CUGETĂRI

 

Despre Taina Pocăinței

Marius Iordăchioaia

În pocăință e un schimb de vieți
Prin ea iei veșnicia pe păcat
Hristos e răstignit de viața ta
Iar tu de viața Lui ești înviat…

În pocăință e un schimb de lume
Pe o cărare străbătută prin topire
Când bezna vieții tale arde toată
În dragostea ce-a strălucit în Răstignire…

În pocăință e un schimb de vieți
Ce lin spre-un schimb de lume duce
Căci în creștini, în locul vieții lor,
Trăiește pacea care s-a făcut pe Cruce…

 
 

Suflete

Ștefan Viziteu

Privesc în bolta amăruie
și văd trecând sub ochii mei
suflete albe, suflete negre
ce-și caută în aspre palme
(trecute) urme de cuie.

Privesc în juru-mi, tresărind
la pasul viforului plin,
suflete albe, suflete negre,
fărâme din suflarea vie
și din adamicul suspin,
ce lasă-n urma lor să cadă
lacrimi scânteind.

Privesc în mine clipele integre,
acoperinte-n vălul de culoare,
regăsindu-mi tăceri și tunete,
gânduri înălțate și gânduri căzute
ce au prins rugină-
și îmi dau seama că greșesc,
căci nu sufletele
ci, pline de vină, privirile mele erau
când albe, când negre.

 

Doamne

Vasile Voiculescu

În vârful copacului Tău sunt o floare…
Pe cea mai înaltă ramură a lumii
Mă leagăn în talazul de azur şi soare.
Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,
Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima mea nu mai întârzie:
Zbucneşte afară în limpezi petale
Să lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala mi-e cu aripa rudă,
Miresme, cântec gata să s-audă.
Zâmbesc sub luceafar visările-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopţii cu cozile-n stele.
…Scuturaţi-mă vânturi mlădii ori haine,
Singură moartea e o dincolo de fire
Prăpastie cu adânc de fericire.
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Peste vămile şi stavilele toate,
Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,
Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.
Floarea căzută din împărăţie
A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.