Cântec în stil naiv despre ființă și părere

Petru Creția

Nimic nu are în sine puterea
De a fi mai mult decât este
Atuncea când este, în forma-i deplină,
Tot ce poate fi.

Aproape tot ce trăiește încearcă
Să fie cumva altfel decât este
În golul amar dintre tot ce ar vrea
Și nu poate fi.

În vorbe e răul, în gesturi deșarte,
În tot ce pare a fi și nu este,
În biata minciună jucată în lume
Crezându-se-a fi.

Vrem să părem și să fim mai adânci decât suntem,
Mai puternici, mai mari și mai buni decât este
Dat firii noastre și slavei, mai grei de iubire
Decât știm a fi.

Dar toate acestea fac parte din lume,
Iar hula nemilei un greu păcat este
Al oricărui gând care judecă lumea
Cum nu poate fi.

Căci mulți muritori trăiesc din puterea
De-a trăi în părere și de-a crede că este
În ele, sub lună, mai mult decât poate
Într-adevăr fi.

Coboare îndurare
În lumea pieirii
Peste veacul făpturii,
Peste tot ce este
Greul de a fi.

 

Incongruență

Petru Creția

Așa se-ntâmplă printre întâlniri și ani,
Să fii mult prea adesea cautat și chiar cumva gasit
Acolo unde nici nu ești și nici nu ai cum fi.
Si să-ți rămână necăutată și dinainte pierdută
Ființa dreaptă,
Însemnarea ei,
Belșugul ei însingurat și nemințit.

Dar dragostea de soartă e o patimă mai mare
Decât orice pătimire,
Decât orice soartă.