RSS

Arhive pe categorii: Claudia Șerbănescu

Rugăciune

Claudia Șerbănescu

Apleacă-te, Doamne, asupra mea
Și alină-mi sufletul, cumva.

Sufletul acesta rătăcit,
Flămând, împătimit și obosit.

Apucă-l, Doamne, în mâinile Tale
Să-și plânga amar păcatele sale.

Dă-i, Doamne, Trup și Sânge preasfânt
Ca să nu se coboare-n mormânt.

Și înnoiește, Doamne, în mine
Sfânt-legământul cu Tine.

Zidește-mă cu iubire din nou,
Învie in mine chipul Tău.

 

Balada smochinului

Claudia Șerbănescu

La marginea drumului,
Lângă Calea omului,
Șade un smochin uscat
Și de Domnul blestemat.

Spune Cartea că, umblând
Domnul pe acest pământ,
Cu durere l-a văzut,
Cu Cuvântul l-a bătut,
Cu Iubirea l-a uitat
Și cu moartea l-a certat.

„Fiindcă ai semințe mici,
Iată, te-am sădit aici,
Pe pământuri roditoare,
Încălzite de la soare,
Pe pământurile Mele,
Luminate de la stele.
Lângă drum te-am așezat
Și cu ploaie te-am udat,
Cu Viata te-am zidit,
Cu Iubire te-am iubit.

Însă tu nu Mă iubești,
Fiii Mei Mi-i necăjești,
Cu roade nu Mi-i hrănești,
Cu umbra nu-i îngrijești.
Ai uitat de rostul tău,
Ai călcat Cuvântul Meu.
În scoarță te-ai învelit,
Cu frunze te-ai veselit,
Anii ți i-ai irosit
Și de Mine te-ai lipsit.

Am venit și te-am cerut,
Dar tu nu M-ai cunoscut,
Crengile nu ți-ai plecat,
Căci cu totul M-ai uitat.
Ai ieșit din Legea Mea
De acum uscat vei sta!”

 

Tâlcuire la „Miorița”

Claudia Șerbănescu

Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai,
În prag de Florii, anii două mii,
Să ne amintim și sa povestim,
Cum turma-și păzea și o învăța
Ciobănaș smerit, Fiul cel iubit,
Ciobănaș frumos, Iisus Hristos.

Iar cei ciobănei, frații farisei,
Umblau supărați și îngândurați,
Văzând turma lor că pierea ușor,
Iar oile Sale, că sporeau în vale.
Tainic s-au vorbit și au ticluit
Cum să Îl găsească și să-L răstignească
Pe Păstorul Sfânt, să-L pună-n mormânt.

Dar mioara Sa, care auzea,
Îi vorbi plângând și-L ruga zicând
Să dea de la Sine aceasta rușine
Și să se ferească, să nu se rănească.

„Nu Mă ispiti și nu mai huli,
Caci Eu sunt trimis sa fac ce s-a scris,
Voia împlinesc Tatălui Ceresc.
Iar tu te păzește și te pocăiește,
Că până în zori, lepezi de trei ori
Sfânt numele Meu, din sufletul tău.

Deci când vor veni și M-or răstigni,
Să nu va smintiți și să nu jeliți
Că la moartea Mea, va cădea o stea,
Steaua ce-a vestit, când M-am zămislit.
Fulger va luci, tunet va lovi,
Ziua va pieri, noaptea s-a ivi
Și cutremur mare, de înviforare,
Firea va lovi. Pacea va muri.

Iar când veți vedea, lângă crucea Mea,
Măicuță curata, prea-nevinovata,
Voi să iubiți și să o cinstiți,
Să o mângâiați și s-o alinați,
Așteptând cu ea Învierea Mea.
Caci ea v-o păzi, v-o acoperi,
Ca să nu greșiți și sa nu muriți,
Să poată veni a va-mpărtăși,
Pe-un picior de plai, pe-o gura de Rai,
Ciobănaș smerit, Fiul cel iubit,
Ciobănaș frumos, Iisus Hristos.

 

Tinerețe fară batrânețe și Viață fără de moarte

Claudia Șerbănescu

Eu sunt Făt-Frumosul,
Adam-Păcătosul.
Fiii și fiicele mele se nasc
Tânguindu-se și plângând:
„- Dați-ne, mamă și tată,
Dar frumos și bun foarte,
Tinerețe fără bătrânețe
și Viață fără de moarte”.

Iar eu le răspund, suspinând:
„- Acesta, iubiților,
Noi l-am avut,
Dragilor, urmașilor,
Dar
Ca niște nebuni și neghiobi,
L-am pierdut.

– Atunci vom încăleca pe cai verzi, înaripați,
În straie de argint și de aur înveșmântați.
Armele-năzdrăvanele din tinerețe-ți vom lua
Și singuri-singurei, în luptă dreaptă, îl vom câștiga.

– Stați, iubiții mei fii și fiice
Stați, copii,
Crucea ați uitat-o acasă,
Fără ea nu veți birui!”

Dar sunt deja departe, nu mai aud,
Împătimindu-se de moarte, de Viață fug
Și râd și se zbuciumă și rătăcesc în zadar,
Irosind, la-ntâmplare, singurul lor har.
Dacă n-ar fi fost câmpul cu Dor,
Ar fi uitat, sărmanii, și de moartea lor.

Astfel, de veacuri, ne e tot mai departe,
Tinerețea fără bătrânețe
și Viața fără de moarte