RSS

Arhive pe categorii: Nicoleta Bunduc

Bucuria de a spune

Nicoleta Bunduc

Ți-am iubit mireasma de când te-am pășit
Și în grădina bunicii alergam să te simt.
Cu flori minunate m-ai îndrăgostit,
Tu, țară frumoasă, pentru tine mă închin!

În zile de vară, cu cer arzător,
De leagăn trăgeam, să ajung să te văd.
Verde crud și întins, pe deal te priveam,
Și până la apusul de soare nu mă săturam.

Ți-am descoperit și marea, albastru azur,
Și pe munți m-am urcat, la râuri cu susur.
Cristalină ți-e apa, din ea mă hrănesc,
Și mereu îmi e sete să te regăsesc.

Am crescut cu ochi mari, albaștri și lini,
De-atâta desfătare, n-ai cum să nu te miri.
Și glasul mi-e dulce, de când te vorbesc,
Tu, limbă frumoasă, pentru tine trăiesc!

Să pot să te laud, să pot să te duc
Mai departe la pruncii care pe lume ajung.
Nu-i loc mai frumos pentru crescut minuni
Decât în România, printre oamenii buni.

De Sus ni s-a dat în dar un tărâm,
E plin de iubire, pământul e bun.
Roditor și muncit, ia mereu primul loc
În topul meu unic de hrană și joc.

E un deliciu să vezi cum crești sănătos,
Cum te rogi cu părinții să ajungi om frumos.
Să nu îți vinzi casa și nici să nu pleci
Peste hotare, ca de toate să încerci!

Căci tu știi cel mai bine că acasă e sfânt,
E locul tău drag de visuri și cânt.
Ai colindul în minte și pe buze-ți apare
O lacrimă sinceră de dor și urare.

Să vă fie viața cum mie mi-a fost,
Cu dragoste de țară, de scris și de post!
Căci sufletul cald nu se ține cu foc,
Ci cu brațe deschise și cu nădejde în tot.

O țară ca aceasta nicăieri nu găsești,
Nici capul să-ți pleci, nici duhul să îți odihnești.
Poți să fugi ani în șir, crezând că nu te mai oprești,
Dar când ceasul va bate, acasă ai să dorești.

Pe prispă să stai iar, lângă nucul bătrân
Și să aștepți apusul, privind peste drum.
Cu părul tău nins și cu riduri sub ochi
Să-i înveți pe cei tineri să se prindă în joc.

Să își iubească limba, locul și țara,
Să nu uite care-i, cu adevărat, comoara.
Să renunțe la bani, egoism și avânt,
Doar slavă să dea pentru acest sfânt pământ.

 

Necontenit

Nicoleta Bunduc

Când candelele-s stine,
Dar sufletele aprinse
Mironosițele femei se închină neîncetat.
Să le deschidă Domnul poarta minții
Și să le lumineze suferințe,
Să scape de întuneric și necaz,
Cu untdelemn să mai vegheze măcar azi.
Căci ele sunt și mamă și soție,
Au lumea toată în piept și încă o jumătate,
Pentru că dragostea se împarte și acelora
Ce încă nu au cunoscut blândețea mironosițelor femei.

 

Eu nu exist

Nicoleta Bunduc

Am purtat ochelari de suferință, de întuneric și regret,

O miopie deopotrivă surdă și mută.
O inimă împietrită pentru sine.

Am dat și din ce nu aveam,
Golind rezervoare de iubire
Fără robinet divin.

Am așteptat să îmi umple ei un gol,
Roboți răsunători de alamă
Pierduți în jungla de beton.

Zile și nopți s-au târât ca o smoală zadarnic.
Eu nu aveam lumină,
Pentru că eu te-am ținut după ziduri cu încăpățânare.

Ți-am simțit iubirea dintr-o cruntă durere,
Ca o floare ce a răsărit din două fire putrede de nisip.
Și ai luminat atât de mult pe cerul meu, încât și-acum e zi.

Mă trage în jos un gând cam greu, lumesc și trist
Și aș vrea să îl izgnoesc atât de tare,
Încât mă rog să îmi plece conștiința.

Să îmi facă loc doar pentru a spune: Hristos a înviat!
Căci am gustat din lacrimi ruginite de-atâtea cuie și ciocane
Și jertă n-am să compenseze.

Dar am un dor de Tine, Doamne,
Și un albastru pur și infinit
Te rog, mai lasă-mă un an să învii în mine, iar eu de mine să tot uit.

 

Iertare  

Te-am văzut de atâtea ori și tot de-atâtea Te-am uitat
Mi-am dus în continuare mersul pe o cărare cam pustie
Tu ai udat-o cu lacrimi, pentru fiecare păcat
Eu… am trăit fără iubire
Și nu te-am auzit strigând când cuiele Ți le-au bătut pentru a mea rătăcire
Crescând în număr rănile, iar eu… tot în neștire
Dar când puterea Ți-ai lăsat-o, să mă trezești, știu bine,
Am înțeles că drumul meu pustiu oricum ducea spre Tine.
 

Răsărit  

Imatur fiind,
M-am lăsat biruit
Și am tras obloanele
Făr’ să mă închin.
Vise rele și grele,
Zbucium și chin
Pe toate le-am primit
Cu gust de venin.
Iar Tu iubitor,
Cu pace și fin,
Mi-ai aprins lumina
Ca să-mi revin.
Te-am găsit  în suflet
Într-un chip divin
Rază de soare
De Tine mă țin.