RSS

Arhive pe categorii: Andrei Mureşanu

Mintea

Andrei Mureşanu

Te măresc fiinţă fără de-nceput
Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare,
Pentru tot ce dreapta-ți sFântă a făcut,
De la om şi fIară, până l-acea floare,
Carea vegetează numai un minut!

Ce mă face însă, ca să Te ador
Este mintea, Doamne, care-mi străluceşte,
Ca şi un luceafăr, în al nopţii nor,
Şi-n vuietul lumii blând mă însoţeşte,
De când văd lumina, şi până când mor!

Ea-mi conduce paşii, să mă pot feri
De leu şi de tigru, care varsă sânge,
De foc şi de apă, ce m-ar nimici;
Ea mă luminează ca să ştiu răsfrânge
Cursele duşmane, oriunde vor fi.

Ea departă ceaţa de la ochiul meu,
Ca să nu amestec credinţa deşartă
Cu credinţa dreaptă, într-un Dumnezeu
Care o propuse simplu fără ceartă
Ca la fraţi din fire, însuşi Fiul său.

Seculi se-nchinase genul omenesc
Soarelui şi lunei, stelelor pompoase,
Până când să vie dascălul ceresc
Ce prin suferirea morţii glorioase
A plântat în lume spirit creştinesc.

În deşert se-ncearcă ai nopţii argaţi
Să revarse umbră în loc de lumină,
Ură-n loc de pace între fii şi fraţi
Ale lor cuvinte nu prind rădăcină
Căci nu ies din inimi, ci din crieri stricaţi.

Te măresc fiinţă fără de finit
Pentru-acea scânteie, ce-i zic conştiinţă,
Care greu mă mustră de-am păcătuit,
Şi mă desfătează cu bunăvoinţă,
De-am făcut dreptate celui asuprit!