RSS

Arhive pe categorii: Pr. Constantin Sturzu

Altarul poeziei

pr. Constantin Sturzu

De Dumnezeu
mă ciocnesc în poezie
precum se lovește o aripă de fluture
de cealaltă aripă de fluture,
precum un drumeț
în pustie
dă, brusc, peste alt drumeț:
ne cerem iertare
unul Altuia
încurcați
poate
chiar puțin timizi…

„De ce nu vii, Doamne,
decât în rugă
sau în vers?”
El zâmbește
– în mers –
până la cer,
eu mă ridic
– despiedicat –
de la pământ
ca să ne putem
„iară și iară, cu pace”,
ciocni
în Cuvânt.

 

Fuga din rai

Am fugit din rai
nu pentru că mi-aș fi întins mâinile
către fructul oprit (nici nu știam că există!),
ci pentru că
alții s-au „întins”
sub privirile mele
și mi-au îmbrăcat ochii
în haine de piele,
în fierbere
și în silă.
De atunci
nu am mai văzut nici un înger
(și ce frumos ne jucam de-a v-ați ascunselea!),
nici pomii n-au mai fost mereu pe rod,
ci viața mi-a fost
o goană continuă:
am căutat
cu vântul să-mi acopăr goliciunea.
Și cu cât fugeam mai tare
cu atât mai gol eram,
iar din urma mea
tot creștea un glas:
„Copile, unde ești?”
Și n-am știut cum să răspund
și n-am putut să mă opresc
până nu m-am lovit
cu fruntea de epitrahil.
Atunci m-a ajuns din urmă
și Glasul, răsuflând ostenit,
și mă ispiti blând:
Te tot strigam să te întreb:
mai vrei să te joci
cu îngerii Mei?”