RSS

Arhive pe categorii: Tudor Arghezi

Dormi?

Tudor Arghezi

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Plouă şi singur mi s-a urît.
Vreau să nu te supăr.
Te-am văzut citind la lampă
Şi n-am băgat de seamă
Când ai închis oblonul din grădină,
Tărcat cu dungi egale de lumină.

Am bătut încet în fereastră
Şi iar am bătut, mai tare,
Şi am intrat în încăperea ta.
Curată rînduială!
Cartea sta deschisă la pagina albă:
Toate paginile cărţii erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fără slove?

Patul era nedesfăcut.
Cearşaful nou, perina proaspătă.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?
Încălţămintea ţi-este neatinsă.
Nu e gunoi la tine.
Te-mbraci în cămaşă de piatră
Şi te încingi cu funie de-argint.
Tu n-ai nici sudoare,
Nici praf, nici scuipat.

Un ac îmi înglodeşte inima străpunsă,
Medicule fără de prihană.
Sau e un cui de la Crucificat
Sau un ghimpe din cununa lui.
Vindecă-mă, suflete.
Vin-acasă, suflete.
Adu leacuri, suflete.

 

Psalm

Tudor Arghezi

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici prin aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de-ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi să muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger.

Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.