Întâlnire Cenaclul PoeZis Talapalari- săptămâna luminată
Arhive zilnice: 23 aprilie 2014
Balada smochinului
Claudia Șerbănescu
La marginea drumului,
Lângă Calea omului,
Șade un smochin uscat
Și de Domnul blestemat.
Spune Cartea că, umblând
Domnul pe acest pământ,
Cu durere l-a văzut,
Cu Cuvântul l-a bătut,
Cu Iubirea l-a uitat
Și cu moartea l-a certat.
„Fiindcă ai semințe mici,
Iată, te-am sădit aici,
Pe pământuri roditoare,
Încălzite de la soare,
Pe pământurile Mele,
Luminate de la stele.
Lângă drum te-am așezat
Și cu ploaie te-am udat,
Cu Viata te-am zidit,
Cu Iubire te-am iubit.
Însă tu nu Mă iubești,
Fiii Mei Mi-i necăjești,
Cu roade nu Mi-i hrănești,
Cu umbra nu-i îngrijești.
Ai uitat de rostul tău,
Ai călcat Cuvântul Meu.
În scoarță te-ai învelit,
Cu frunze te-ai veselit,
Anii ți i-ai irosit
Și de Mine te-ai lipsit.
Am venit și te-am cerut,
Dar tu nu M-ai cunoscut,
Crengile nu ți-ai plecat,
Căci cu totul M-ai uitat.
Ai ieșit din Legea Mea
De acum uscat vei sta!”
Tâlcuire la „Miorița”
Claudia Șerbănescu
Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai,
În prag de Florii, anii două mii,
Să ne amintim și sa povestim,
Cum turma-și păzea și o învăța
Ciobănaș smerit, Fiul cel iubit,
Ciobănaș frumos, Iisus Hristos.
Iar cei ciobănei, frații farisei,
Umblau supărați și îngândurați,
Văzând turma lor că pierea ușor,
Iar oile Sale, că sporeau în vale.
Tainic s-au vorbit și au ticluit
Cum să Îl găsească și să-L răstignească
Pe Păstorul Sfânt, să-L pună-n mormânt.
Dar mioara Sa, care auzea,
Îi vorbi plângând și-L ruga zicând
Să dea de la Sine aceasta rușine
Și să se ferească, să nu se rănească.
„Nu Mă ispiti și nu mai huli,
Caci Eu sunt trimis sa fac ce s-a scris,
Voia împlinesc Tatălui Ceresc.
Iar tu te păzește și te pocăiește,
Că până în zori, lepezi de trei ori
Sfânt numele Meu, din sufletul tău.
Deci când vor veni și M-or răstigni,
Să nu va smintiți și să nu jeliți
Că la moartea Mea, va cădea o stea,
Steaua ce-a vestit, când M-am zămislit.
Fulger va luci, tunet va lovi,
Ziua va pieri, noaptea s-a ivi
Și cutremur mare, de înviforare,
Firea va lovi. Pacea va muri.
Iar când veți vedea, lângă crucea Mea,
Măicuță curata, prea-nevinovata,
Voi să iubiți și să o cinstiți,
Să o mângâiați și s-o alinați,
Așteptând cu ea Învierea Mea.
Caci ea v-o păzi, v-o acoperi,
Ca să nu greșiți și sa nu muriți,
Să poată veni a va-mpărtăși,
Pe-un picior de plai, pe-o gura de Rai,
Ciobănaș smerit, Fiul cel iubit,
Ciobănaș frumos, Iisus Hristos.
Tinerețe fară batrânețe și Viață fără de moarte
Claudia Șerbănescu
Eu sunt Făt-Frumosul,
Adam-Păcătosul.
Fiii și fiicele mele se nasc
Tânguindu-se și plângând:
„- Dați-ne, mamă și tată,
Dar frumos și bun foarte,
Tinerețe fără bătrânețe
și Viață fără de moarte”.
Iar eu le răspund, suspinând:
„- Acesta, iubiților,
Noi l-am avut,
Dragilor, urmașilor,
Dar
Ca niște nebuni și neghiobi,
L-am pierdut.
– Atunci vom încăleca pe cai verzi, înaripați,
În straie de argint și de aur înveșmântați.
Armele-năzdrăvanele din tinerețe-ți vom lua
Și singuri-singurei, în luptă dreaptă, îl vom câștiga.
– Stați, iubiții mei fii și fiice
Stați, copii,
Crucea ați uitat-o acasă,
Fără ea nu veți birui!”
Dar sunt deja departe, nu mai aud,
Împătimindu-se de moarte, de Viață fug
Și râd și se zbuciumă și rătăcesc în zadar,
Irosind, la-ntâmplare, singurul lor har.
Dacă n-ar fi fost câmpul cu Dor,
Ar fi uitat, sărmanii, și de moartea lor.
Astfel, de veacuri, ne e tot mai departe,
Tinerețea fără bătrânețe
și Viața fără de moarte
Viața
Moto: „ Îmi lipsește curajul de a mă abandona în Brațele Tale Doamne!”
Vreau să trăiesc
Viața mea
Să fiu
Să o culeg din tomberonul
în care am aruncat-o
ascultând vocile
care-mi spuneau
caută alta.
ca un slujbaș mărunt
am început să alerg
printre oameni
să mă lipesc de ei
să le sug sângele
ca un vampir
ca să dau
de Viață
atunci o Palmă uriașă
m-a acoperit
încât nu vedeam
decât întunericul
și strigătul
din lăuntrul meu
care căuta Lumina
bolile mele le-am așezat
la picioarele norodului
și în loc să mă curăț
numărul lor devenea infinit
sângele meu se unea cu sângele lor
Și în loc să devină viață
mușcam tot mai mult din fructul oprit
și chemam neîncetat moartea.
când i-am văzut chipul hidos
așezat pe fața pernei mele
am sărit ca un arc
în fața icoanei lui Hristos
și i-am zis: „ Gata, nu mai vreau!
oprește-o Te rog!”
nu mai vreau să trăiesc moartea altora
vreau să mă hrănesc cu Trupul
și Sângele Tău Doamne
ca simțindu-L în venele mele
și pipăindu-L în carnea mea
să-mi culeg Viața
din tomberonul lumii
în care am aruncat-o
Piatra
În mulțimea de pietre,
într-un mușuroi de prundiș
vezi ceva strălucind de departe
și-ți fură ochii
„o piatră prețioasă” îți spui
nerăbdător și ager faci salturi ca să ajungi la ea
o iei în palmă și cu suflarea tăiată
constați că e o piatră
ca oricare alta,
iar strălucirea o aparență.
o azvârli…
așa se întâmplă
când aștept ca cel de lângă mine
să fie înger
însă constat cu simplă uimire
că e demon și sânger.
Și-aștept ca el să-mi ofere iubire
însă patima-i veche
îl ucide și-l aruncă în nesimțire,
iar eu în formalista mea bunătate
îl arunc în groapa cu obiecte uzate.
Ia aminte sufletul meu, mătrăgună
tot ce-ți umbrește văzu-n această lume
e minciună
să faciochi inimii tale
nu din smaralde, safire
ci din brațe întinse
spre cei ce se târăsc în neștire,
din blândețea Ființei ce grăiește Lumina
și din palme întinse ce izvorăsc rugăciunea.
Nu privi după straie ce lucesc arzător
Ci vezi în spatele lor – un suflet – plânge sfâșietor
Acum lasă-le pe toate lângă streșina nopții
Să nu se prindă ziua de neagra haină a morții
Cenaclul Talpalari 