RSS

Arhive pe categorii: JOCUL POEZIEI

Urătura din Talpalari (Programul pentru avizier)

talpalarii

Foaie verde de mărar
să vă spun cât pot de clar
cum e să fii talpalar
iară pentru cei mai noi
care nu știu care-i hramul
să vă spun în trei cuvinte
care-i schema și programul.

**vecernie**
Sâmbăta înspre apus
întru slava cea de sus
pe la ora cinci să fie,
pentru-ntreaga parohie
care-și întinde făgașul
(fie vorba între noi)
cam peste întreg orașul-
e vecernie de taină
dar și cu Litie faină.
În glas de „Doamne strigat-am„
împreună toți cântat-am
și în glas de viață plină
primit-am Lumină Lină
-Hristos cel ce toate-alină.
Și-nainte de a pune
spre sfințire untdelemn și vin și grâne
toți am zis ca Simeon
„Slobozește-ne Stăpâne„.
Maica Sfântă lăudând
și pe buze și în gând,
am cântat cu dor și rar
„Bucură-te Marie cea plină de dar„.
Maestru la lumânare
a fost și-n acest an
năstrușnicul Damian.
Iar la urmă frățioare
e cea mai dulce gustare
că pâinici așa gustoase
și rumene și frumoase
ca la micile de-aici
nu găsești (oricât să zici).
Dar voi toți sunteți isteți
Ia veniți și-o să vedeți!

Foaie verde de cicoare
Este slujbă-n înserare
(Toți:)Hai cu noi întru cântare!
(Mânați măi…Hăi, Hăi)

**cenaclu**
Și de-i sâmbătă măi frate,
pe la șase jumătate,
după litia cea bună
-pentru veșnicie-arvună
precum scrie în orar
– e Cenaclu literar.
Nu te speria de nume
-e un loc și-o altă lume
unde-aflăm cu bucurie
pe Hristos în poezie.
Nu cu analiză fină
ci-n comuniune vie
și-n împărtășire plină
-căci în zboruri lungi și mersuri
e o rugăciune-n versuri.

Foaie verde iasomie
Ia strigați cu bucurie
(Toți:) Hai cu noi în poezie!
(Mânați măi…Hăi, Hăi)

**utrenie**
Și în mare sărbătoare
venim toți, cu mic cu mare
chiar aici în centrul lumii
ținând focul rugăciunii.
Utrenia- de mult se știe
-e la opt- lumea să vie
doar de sunt (când nu se poate)
pricini binecuvântate.
E-n adânc cutremurare
peste răsărit de soare
când în strană se citesc
tainic peste lumea toată
psalmii cei de judecată.
Iară tu-n acest timp frate
așteaptă fără cuvinte!
(am și eu o rugăminte)
și fii cu luare-aminte.
Poartă-apoi pe cei ai tăi
ce-au ales atâtea căi
prin acoperiș de rugăciune
și în fața Domnului îi pune
Apoi schimbă marginea tăcerii
cântând în glasul primăverii
binecuvântările-nvierii.

Sărută-apoi cu-nchinăciune
și Sfânta Evanghelie ce părintele o pune
în mijocul nostru- Dumnezeu-Cuvântul
căruia I se închină și cerul și pământul.
și adu Maicii Domnului cântare
întru mireasmă de tămâie urcătoare
iar în prag de liturghie
cântă iar doxologie!

Foaie verde de stejar
cine este talpalar
Să strige-n tărie
(Toți:) Hai în Sfânta Liturghie!
(Mânați măi…Hăi, Hăi)

**Sfânta Liturghie**
Și prin binecuvântare
nu știu cum se poate oare
da’ ori cerul se coboară
pe pământ a doua oară
ori poate pământul urcă
și-n fire de cer se-ncurcă.
Și-i o binecuvântare că se pot și auzi
rugăciunile din taină, căci la noi se pot rosti
iar cântând cu toți în cor
după-al maicilor sobor
parcă-i împreună lucrare
cu toți și cu fiecare.
Și în anul ce-a trecut
pentru Cel făr’ de-nceput
noi ne-am strâns iarăși în șir
La Hristos Cel din potir.

**Predica și Agapa**
Predica ne-așează cete
și-n inimi pune pecete
de zidire și îndemn
în al Sfintei Cruci -nsemn
iar agapa tot ne strânge
gustând pâinea ce se frânge
ca unul de altul prinși
să ne purtăm neînvinși
niciunul să nu se piardă
-rugăciunea să tot ardă

Și în anul care vine
să tot fie agape pline
(Mânați măi…Hăi, Hăi)

**CoDa**
La-nceput de săptămână
talpalarii nu amână
primul grup de terapie
luni la 6- cum se știe.
CoDa s-a pus în ăst an pe fapte
și-am ajuns la pasul șapte
dar nu ăsta-i lucru mare
(că adesea frățioare
mă trezesc precum săpunu’
-alunec în pasul unu’.
și de-aici e ciclu iar
cam cu jale și amar)
-ci că urc spre pasul trei,
în pași mici-așa cum vrei
căutând o primăvară
-bucuria să răsară
că nu-s toate numai toamne
eu nu pot, Tu poți
Hai, vino Doamne!

Pentru maica Rafaela
ce deține-aici tutela
ia strigați frați de lucrare
cât o binecuvântare.
(Mânați măi…Hăi, Hăi)

**Liturghie de dimineață**
Marți la șase dimineața
Când se risipește ceața
Biserica e tot deschisă
ca o tainică narcisă
spre a primi în șoaptă vie
caldă Sfântă Liturghie.

**Spovedanie**
Miercuri seara după șase
plecăm noi de pe la case
-tot la Talpalari să fim
că noi locu-acest iubim
dar și din necesitate
că s-au strâns multe păcate.
Așa este…păi ați ghicit
-E ziua de spovedit.
Anu-acesta al nost părinte
întru luare aminte
și-a tras scaun de cinci stele
ca un tron cu toate cele

ca să spunem în sfârșit
că totuși chiar am venit
la scaunul de spovedit.
Pentru-al nostru părinte drag
de care multe mâini trag
Să-i urăm de sănătate
s-aibă spor, seninătate
dară mai presus de toate
har și-odihnă (cât se poate :))
Și din suflet cu strigare
să-i dăm o încurajare
și-ntr-o inimă să fim
să știe că îl iubim
(Mânați măi…Hăi, Hăi)

**Liturghie joi, clubul mămicilor, grup de derapie**

Ca să fim cu toți egali,
pentru cei mai matinali
Joi în zori e liturghie
în glas de liniște vie
iar după vreo două ceasuri
pentru binele piticilor
e clubul mămicilor.
Seara, iară, după șase
însuți frate te descoase
de scheme… melancolie
la alt grup de terapie.

**Sf. Maslu, Liturghie de noapte**
Vineri este zi mare
pentru tot cel ce îl doare
căci tot după șase vine
Sfântul Maslu pentru-oricine.
Noaptea de la „unșpe„-i faină
Talpalari se umple-n taină
la lumina lumânării
de ruga asemănării
în același gând și dor
cu a Duhului fior
căci la „doișpe„ lumea știe
e freamăt de liturghie

Pentru-atâta bucurie
și pentru cât o să mai fie
(Mânați măi…Hăi, Hăi)

Ură(tu)ri

La mulți ani cu sănătate
Să plini de Duh și astfel
să fiți plini de bunătate!
Un an nou cu mulțumire
pentru tot ce-a fost în fire,
pentru tot ce e acum
la răscruce de nou drum.
La mulți ani dragi talpalari
vechi și noi, și mici și mari
dară nu așa- stați calmi
cum e-n lume căutare
spre trăi mult- bunăstare;
ci mulți ani întru folos
păcăință, bucurie, veșnicie în Hristos!

Talpalari cu suflet plin
Haideți să-i urăm și noi
ca albinele în roi
părintelui Constantin
mângâiere și putere
viața-ntreagă înviere!
La mulți ani părinte drag!
Să ne fiți mereu în prag
la Ușa milostivirii
și în mijlocul Iubirii

Pentru maica Siluana
ce ne știe toată rana
și poartă de-acum –e clar
tricoul de talpalar
La mulți ani cu bucurie
și cu noi mereu să fie
și acum- și-n veșnicie.

Și părintelui Florin
cel cu zâmbet drag și plin,
mai vioi ca orișicare
talpalar cu vechime mare
Sănătate și-ntărire
în a lui Hristos slujire.

Și părintelui Bogdan
c-am intrat într-un nou an
cu drag și cu prețuire
îi urăm azi: mântuire
și curaj în greutăți
că el știe, în dreptăți
că-i suntem mereu alături
în gând și cu rugăciune
(-talpalari în acțiune.)

Părintelui Vladislav
(cel cu accent-așa mai grav)
îi urăm pace și har
în slujire și în dar
căci cu-atâția tineri noi
îi cam trebuie un car
de răbdare (de miercuri și până joi)

Nea’ Ionică mulțumim
în toate vă prețuim
-bateți suta pe oriunde
în numai șase secunde.
Să fiți sănătos și să ne dați
tot din vinul ce-l păstrați

Pentru doamna Mia toți
să-i urăm- fii și nepoți
căci de-atâta timp pe fiecare
îl primește cu răbdare
la pangar tot în picioare.
Mulți ani întru bucurie
și în anul ce-o să vie
și să ne păstrați cu căldură
la pomelnic o prescură.

Un an nou gând curat
și cu câmpul curățat
spre a fi semănat
că iată Semănătorul
ia la pas iarăși ogorul.
La mulți ani și împlinire
că de nu ați prins de știre
suntem și-ntr-o mănăstire.
Să-nfloriți întru Lumină
Să primiți tărie plină
de la Cel ce-i tare
și Dumnezeu mare.
Și pe noi înșine și unii pe alții
….ca frații/ … și toată viața noastră în care stăm
lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Întru bucurie
Doamne slavă Ție

(Mânați măi…Hăi, Hăi).
La anu’ și la mulți ani!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 ianuarie 2015 în JOCUL POEZIEI

 

Colindul talpalarilor (2014)

talpalarii

Talpalari nu mai dormiţi
Vremea e să vă treziţi
Că în taina Cerului
E Nașterea Domnului

După datina lăsată
Ne-am strâns cu drag de îndată
S- aducem noi- mici și mari
Colindă din Talpalari

Stați și nu vă speriați
De n-aveți ce să ne dați
Nuci și mere noi n-om cere
Că-n Hristos avem avere.

Împreună e frumos
Că în mijloc e Hristos.
A vesti în taină vie-
E a noastră bucurie.

E deschis şi e senin
Părintele Constantin
Şi-i al nostru-ndrumător
Către nesecat Izvor

Când mergem cu tulburări
El ne spune-n îndrumări
De nu vreți a fi răniți
Inima vi-o mai lărgiți

Are inimă de mamă
Şi alină orice rană,
Cu blândeţe ne cuprinde
Şi el mâna ne-o întinde.

Și acum ca un păstor
Întru grija oilor
Pentru fluier și merinde
Are traistă de colinde.

Stă părintele-n ăst an
Pe-un spătar până-n tavan.
Înțeles-am în sfârșit
Scaunul de spovedit.

Părintele Vladislav
A-ntărit pe cel firav
Tineri mulți o să tot vie
După-un an de preoție.

Și părintele Bogdan
A mers ceas și-n acest an
Chiar și în necaz să fie
El e tot o bucurie.

Şi o mai iubim ca [pe] mama
Pe măicuța Siluana
Ce ne-arată ale sale
Spre-a păşi din nou pe Cale

Ne învață cu iubire
Că durerea-i întâlnire
Şi vorbirea cea umilă
E doar plângere de milă.

Ne mai face cîte-un semn
Și ne dă câte-un îndemn
„Ia să iei fără cuvinte
La tine însuți aminte!„

Maica Rafaela spune
„Ține-te de rugăciune„
Ca-n durere și în greu
Să-L tot chemi pe Dumnezeu

Coda, grup de terapie,
E nevoie-tot să fie.
-La chirie toți să facă
coerența cardiacă.

Maica Gabriela spune
În cântare rugăciune
Pe Maica Sofronia-o știm
Surâzând ca un copil

E de gașcă maica Mina
Apare ca și lumina
Și maica Nectaria
E calmă ca tămâia.

Maica Teodora spune
Cu sfială dar pe bune
De-aș iubi rugăciunea toată
Cum iubesc o ciocolată.

Din Ardeal Sora Crina
Ce umblă precum albina
Iară sora Maria
Mai tot timpul ar tăcea.

Ananaes de până sus
Alex-Petrișor s-a dus.
Alexandru a venit
Cântăreț cam liniștit.

La Paști când se ia lumina,
Eugen și Dumitrina
Ne-au fost gazde primitoare
Pentru șaizeci de picioare.

Tot la Paști ne-am strâns cu drag
Împletind într-un șirag
Bucurii de mult uitate
Având ouă-ncondeiate.

Și la sfântul Siluan
A fost ‘naltul Teofan
Și-mpreună ne-am rugat
Biserica-a răsunat.

Cu creion și cu hârtie
Ne-am unit prin poezie
La cenaclu e primire
În versuri-împărtășire.

Ș-avem mare scriitoare
Cu talant și suflet mare
Cătălina ne-a spus frate
De omul bolnav de toate.
(cu mirare: Cine?… Eu?)

Avem club de patru stele
Cu sfaturi și toate cele
Spre grija piticilor
La clubul mămicilor.

De acum cu grijă-om fi
De ferestre zi de zi.
Lîngă rugăciunea armă
Avem și sistem de-alarmă.

Fetele printre tendințe
Mănâncă numai semințe
Și-au gătit timp de un an
Numai torturi raw-vegane.

La Serile Talpalari
Am primit cuvinte tari
Anu‘ acesta frățioare
Lucrăm la implementare.

Și de-i mare sărbătoare
În costume populare
Ne-mbracăm întru tradiții
Românește,(nu cu-ambiții).

Teatru, film sau alt spectacol
Am văzut, fără obstacol
Cu părintele-ntre noi
Ce ne-adună ca un roi.

O gustare-i lucru mare
Când e-mpreună chemare
Trecem la nouă etapă
Din agapă în agapă.

Și-n jurul părintelui
Fără grija timpului
Ca-ntr-un cuib ne adunăm
S-ascultăm și să-ntrebăm.

Și pe cale împreună
În comuniune bună
Că în Talpalari se lasă
Urmă de „mereu acasă„

Peste dealul timpului
Hai la Valea Plopului
Dar să trecem și-mprejur
Pe la Vlad pe la Namur.

Nunți cu daruri am primit
Noi familii s-au zidit
Alex și Iulia-Olteanu
Ștefan și Ema Deleanu

De acum nu poți să lași
Rugăciunea de vrăjmași
Că vrăjmașii cu puteri
Sunt doar prieteni severi.

Ne-a strâns focul Dorului
În jurul potirului
Să primim întru căldură
Dulcea cuminecătură.

Rugăciunea s-a-ntețit
Din apus la răsărit.
Scoală-te în noaptea-ntinsă
Să ții candela aprinsa!

Noi avem mijlocitor
Către-al nost Mântuitor
și pe sfântul fără frică
-pe Ioan Lumânărică.

Ocrotiţi de sfânt’ Ilie
Ce ne cheamă-n curăţie
Şi de sfântul Siluan
Păzitor de cel viclean.

Dă-ne Doamne a fi cu Tine
Şi în anul care vine
De zâmbim sau doare rău
Să chemăm numele Tău

Iartă Doamne, iartă toate
Că în Tine tot se poate
Şi ne dă cu dor în şir
Să fim toţi lângă potir

Slavă Doamne, Slavă Ţie
Pentru plâns şi bucurie
Ce-am trăit pe-acest pământ
Şi-n acest aşezământ.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 decembrie 2014 în JOCUL POEZIEI

 

Stihurile talpalarilor despre poezie

Poezie experiment realizată prin comuniunea  trăirilor exprimate în cuvinte, în cadrul celei de-a doua întâlnire a Cenaclului Literar Poezis

Observator de stele căzătoare

În adâncul sufletului,
Poezia  e  ceasul Lui Hristos  trezindu-mă,
O psalmodie, ducând spre veșnicie atingând absolutul,
Bucuria de a respira într-un spațiu diferit de 3D.
 
Poezia este esența sentimentelor care se nasc din experimentarea vieții,
este uneori soare,
o lipsă de fotografie, dar un vas plin de înțelesuri,
o surpriză rară și o șansă de a privi altfel viața,
Poezia nu înseamnă slavă deșartă.
 
Odihnă a minții, bucurie a sufletului, mângâiere a inimii
vibrație a sufletului în trăire, uimire, durere, bucurie, speranță,
Poezia este o stare de liniște sufletească,
așteptând să fie descoperită
Ea este dezgolirea sufletului și poteca spre veșnicia gândului transpus în vers.
 
Vreau să mă regăsesc,
Vreau să zâmbesc,
Vreau să găsesc răspunsuri,
Vreau să pierd noțiunea timpului,
Și…
Vreau să uit totul doar pentru a o lua de la capăt,
Poezia mă face să văd lumea și tot ce mă înconjoară cu alți ochi,
Trăirile mele le așez pe hârtie și sufletu-mi zburdă și inima-mi râde,
Poezia este un pelerinaj singuratic pe calea inimii spre biserica Domnului.
 
lărgire a sufletului,
amestec de reverie și melancolie,
o întâlnire( cu partea cea mai profundă din ) mine,
desprindere de grijile cotidiene.
Poezia este o lume nouă prin care călătoresc în sufletul meu, în locuri neștiute,
Poezia este înflorire…
Este tăcerea ce se-aude primăvara, afară și înlăuntru,
Este o ancoră aruncată din vaporul vieții și înfiptă
în pământul acoperit de întuneric și apă al sufletului meu.
 
Uneori constat că viața e o poezie ce te încarcă cu speranță sau cu durere…
Viața e cea mai sensibilă poezie.
Ea este exprimarea propriei vieți, a trăirii, a tristeții și bucuriei de ( a trăi) a fi,
Iubirea, inocența, candoarea iubirii absolute precum și
tristețea de a nu atinge tu însăți măcar o firimitură din ea.
 
Trăire, deschidere, profunzime, tresărire, uimire, surprindere –
Deschiderea trăirii profunzimii  în surprinderea uimirii din tresărire –
Prin poezie stau de vorbă cu mine însămi, ascultându-mi cel mai tainic glas.
 
Inima zboară cu aripi de înger
O tresărire a inimii în freamăt albastru.
 
 
 

 
Un comentariu

Scris de pe 6 aprilie 2014 în JOCUL POEZIEI